| 1960 Tecumseh Road East, Windsor, Ontario N8W 1E1 519 258 1824 / 519 253 9333 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
| Catedrala Ortodoxa Romana Sfantul Gheorghe din Windsor, Canada (Parte a Arhiepiscopiei Ortodoxe Romana in America si Canada) |
Calendar Ortodox
Evanghelia Duminicii a III-a după Paşti
(a Mironosiţelor)
Marcu 15, 43-47
43. Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui
Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de
mult.
45. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-
a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au
fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au
pus iudeii şi Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru ca nu cumva să vină
ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au răsturnat peste mormântul Domnului,
cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu
le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Râvna lor cea mare, sfânta
evlavie şi bărbăţia lor de suflet au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând
seamă de toată paza mormântului. Un cuget şi un gând stăpânea mintea şi inima lor: să
slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor.
A zis oarecând Solomon: Femeie bărbat cine a văzut? Dar iată aici femei mai bărbaţi
decât bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel
fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă
s-a căit şi a plâns cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase şi
neputincioase şi care de multe ori se înfricoşează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în
slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase
decât bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se
înfricoşează, nici straja de la mormântul Domnului nu le tulbură inima.
Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul
mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie
şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O,
fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă
apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimântat,
ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu
arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre au pornit din râvna cea sfântă, din
evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.
Cine sunt femeile mironosiţe?
Cine sunt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui
Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor
Domnului şi să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt?
Sfânta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.
Cea dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena,
de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) şi a lui Iosi (Marcu
15, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) şi Salomea,
mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana,
femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care Îi slujeau din avutul
lor (Luca 8, 3). Printre mironosiţe sunt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din
Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum
spre Ierusalim sau Galileea.
Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întâi credeau cu tărie că
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe
pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfântă, de
rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele şi cu
avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.
Dar credinţa şi râvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că
Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl
odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui
şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor
Domnului. După ce ucenicii, de frică, L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos,
singurele care Îl urmau de departe erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica
Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei, Ioan. Căci dragostea
dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.
Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre
Golgota. Ele, singure, cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind
martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adânci,
încât Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă
plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu
pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).
Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de
asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut
însângerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce.
Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere
sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a
tâlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică:
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46).
Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor
din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii
ucigaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai
bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât ucenicii, au văzut aruncîndu-se
sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvântul
Lui cel mai de pe urmă: Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu! (Luca 23, 46).
Iată cât de mare era râvna, tăria credinţei şi bărbăţia sufletului sfintelor femei
mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atât de sângeroşi. Nu se înfricoşau de furia
iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului
pe cruce, ca cei ce nu au nădejde!
„Cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, îngropării şi Învierii Domnului“
Însă bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă
şi vineri seara, la coborârea Domnului de pe cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea,
au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu,
L-au pus în mormânt şi au prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi
Maria, mama lui Iosi, adică Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Şi după ce a
trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adică sora Maicii
Domnului, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.
Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii - adică Duminica - pe când răsărea
soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la
uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era
foarte mare. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat
în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus
Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar
mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi;
acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic
n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii
(Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli, care se tânguiau
şi plângeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).
Vedeţi râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi
bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica
iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plângeau şi
se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă
mormântul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele, intrând în mormânt, au
primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunându-le: Nu mai
plângeţi! Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a
înviat, nu mai este în mormânt!
Femeile mironosiţe sunt cele dintâi şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii,
îngropării şi învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că
a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi raiul s-a deschis.
„Mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în rai!“
Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii,
roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele
Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile
străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt
şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate.
Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la
milostenie, la citirea cărţilor folositoare, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin
căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în
familie, în societate.
De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre! De astfel de fiice evlavioase
are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atâta
nevoie astăzi societatea în care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii,
nici să le dea o educaţie creştină bună. Sunt atâtea mame care îşi ucid majoritatea
copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu sau îi lasă de capul
lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.
Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului nu
miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi
credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i
smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi
contribui la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn
sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mâine suflete mari, oameni
buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al
Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele
noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!
Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă pîână
veţi dobândi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră
văduvelor şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu
tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au
nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea
voastră.
Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă
smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi
credincioase înseamnă pentru ziua de mâine mai mulţi copii în case, mai mulţi
credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în
lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în rai!
Hristos a înviat!
(Părintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin
redacţiei)
(a Mironosiţelor)
Marcu 15, 43-47
43. Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui
Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de
mult.
45. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-
a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au
fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au
pus iudeii şi Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru ca nu cumva să vină
ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au răsturnat peste mormântul Domnului,
cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu
le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Râvna lor cea mare, sfânta
evlavie şi bărbăţia lor de suflet au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând
seamă de toată paza mormântului. Un cuget şi un gând stăpânea mintea şi inima lor: să
slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor.
A zis oarecând Solomon: Femeie bărbat cine a văzut? Dar iată aici femei mai bărbaţi
decât bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel
fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă
s-a căit şi a plâns cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase şi
neputincioase şi care de multe ori se înfricoşează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în
slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase
decât bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se
înfricoşează, nici straja de la mormântul Domnului nu le tulbură inima.
Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul
mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie
şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O,
fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă
apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimântat,
ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu
arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre au pornit din râvna cea sfântă, din
evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.
Cine sunt femeile mironosiţe?
Cine sunt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui
Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor
Domnului şi să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt?
Sfânta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.
Cea dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena,
de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) şi a lui Iosi (Marcu
15, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) şi Salomea,
mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana,
femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care Îi slujeau din avutul
lor (Luca 8, 3). Printre mironosiţe sunt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din
Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum
spre Ierusalim sau Galileea.
Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întâi credeau cu tărie că
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe
pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfântă, de
rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele şi cu
avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.
Dar credinţa şi râvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că
Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl
odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui
şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor
Domnului. După ce ucenicii, de frică, L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos,
singurele care Îl urmau de departe erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica
Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei, Ioan. Căci dragostea
dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.
Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre
Golgota. Ele, singure, cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind
martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adânci,
încât Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă
plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu
pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).
Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de
asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut
însângerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce.
Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere
sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a
tâlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică:
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46).
Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor
din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii
ucigaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai
bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât ucenicii, au văzut aruncîndu-se
sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvântul
Lui cel mai de pe urmă: Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu! (Luca 23, 46).
Iată cât de mare era râvna, tăria credinţei şi bărbăţia sufletului sfintelor femei
mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atât de sângeroşi. Nu se înfricoşau de furia
iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului
pe cruce, ca cei ce nu au nădejde!
„Cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, îngropării şi Învierii Domnului“
Însă bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă
şi vineri seara, la coborârea Domnului de pe cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea,
au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu,
L-au pus în mormânt şi au prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi
Maria, mama lui Iosi, adică Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Şi după ce a
trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adică sora Maicii
Domnului, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.
Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii - adică Duminica - pe când răsărea
soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la
uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era
foarte mare. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat
în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus
Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar
mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi;
acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic
n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii
(Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli, care se tânguiau
şi plângeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).
Vedeţi râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi
bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica
iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plângeau şi
se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă
mormântul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele, intrând în mormânt, au
primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunându-le: Nu mai
plângeţi! Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a
înviat, nu mai este în mormânt!
Femeile mironosiţe sunt cele dintâi şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii,
îngropării şi învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că
a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi raiul s-a deschis.
„Mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în rai!“
Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii,
roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele
Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile
străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt
şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate.
Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la
milostenie, la citirea cărţilor folositoare, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin
căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în
familie, în societate.
De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre! De astfel de fiice evlavioase
are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atâta
nevoie astăzi societatea în care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii,
nici să le dea o educaţie creştină bună. Sunt atâtea mame care îşi ucid majoritatea
copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu sau îi lasă de capul
lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.
Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului nu
miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi
credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i
smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi
contribui la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn
sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mâine suflete mari, oameni
buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al
Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele
noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!
Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă pîână
veţi dobândi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră
văduvelor şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu
tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au
nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea
voastră.
Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă
smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi
credincioase înseamnă pentru ziua de mâine mai mulţi copii în case, mai mulţi
credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în
lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în rai!
Hristos a înviat!
(Părintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin
redacţiei)